Vicepreşedintele ecuadorian Otto Sonnenholzner a prezentat scuze sâmbătă pentru situaţia din oraşul Guayaquil, epicentrul epidemiei de coronavirus din ţară şi unde înregistrări video au arătat cadavre pe străzi, informează AFP.
„În această săptămână am suferit o deteriorare accentuată a imaginii noastre internaţionale, am văzut imagini care nu ar fi trebuit să existe niciodată” şi „vă prezint scuze pentru asta”, a spus vicepreşedintele într-o declaraţie radio-televizată.
Pe străzile pustii ale oraşului Guayaquil, epicentrul pandemiei de coronavirus din Ecuador, doar cadavrele mai puteau fi văzute. Spitalele nu mai au paturi libere pentru a accepta bolnavi, iar morgile, cimitirele şi casele funerare au ajuns la capacitate maximă. În aceste condiţii, rezidenţii spun că nu au altă variantă decât să-şi lase morţii pe străzi. Iar mirosul este de nesuportat.